Să nu-mi spuneţi că vă este străin cel mai popular slogan al Cubei socialist-populare sau care o mai fi zilele astea denumirea oficială a celei mai castriste republici central-americane. Sigur că nici locuitorii României nu sunt nişte mici japonezi, dar toate astea nu au de fapt vre-o relevanţă mistică în cele ce doresc să vă prezint.
Pe scurt mă refer la două evenimente culturale ce au avut loc în ultima decadă în Bucureştiul nostru îngheţat - o avanpremieră la
T.E.S. şi startul unui program video loop la
MNAC.
Ambele evenimente au avut un caracter de cerc închis, promovarea fiind făcută pe e-mail şi respectiv mesageria Facebook.
Dar ambele sisteme s-au dovedit perfect viabile, drept care am găsit o sală plină la Teatrul Evreiesc de Stat, acolo unde a avut loc o avanpremieră/spectacol pentru apropiaţi a unei puneri în scenă a Cătălinei Buzoianu pe o dramatizare a tânărului basarabean Andrei Munteanu. Este vorba de spectacolul "Magicianul din Lublin" după romanul omonim al laureatului Nobel Isaac Bashevis-Singer. Voi trece succint peste partea mondenă a cronicii amintind o prezenţă absolut minoritară a membrilor comunităţii bucureştene printre spectatori, excepţia notabilă fiind (nici nu se putea altfel) prezenţa marei noastre actriţe Maia Morgenstern şi a lui Erwin Şimşensohn, printre altele şi fost student al doamnei Buzoianu, restul (auto)clamatei elite lipsind altogether.
O montare modernă, o distribuţie foarte numeroasă şi o aglutinare puternică de simboluri - iată prima etichetă care-mi vine în minte. Spectacolul (nu voi destăinui multe despre conţinut fiindcă nu vreau să vă răpesc interesul de a fi prezenţi la premieră şi ulterior) este încadrat de doua episoade sinagogale care sunt frumoase pentru cine le simte, dar absolut irelevante pentru majoritatea ortodox-absolută a publicului din sală şi - din păcate - un dezastru interpretativ din punct de vedere cabalistic. Veaceslav Grosu umple scena atat fizic cât şi interpretativ, o realizare excelentă având în vedere perioada relativ scurtă de timp în care a trebuit să-şi însuşească rolul lui Iaşa. Dintre actriţe nota maximă o merită, de departe, Anka Levana. Păcat că mulţi din ceilalţi buni actori ai TES-ului au trebuit să-şi consume o parte importantă din energie în scena circului, pasaj care necesită cele mai importante "reparaturi" până la proxima premieră. În sine, piesa este foarte interesantă, tabloul vieţii evreieşti în competiţia shtetl versus marele oraş, micimea la oraş a înţeleptului de la ţară până la decăderea morală (excelentă scena bordelului) sunt punctate cu o precizie aproape chirurgicală.
Altminteri ne-au încântat, în măsura în care rolurile oferite le-au permis, Roxana Guttman, Rudy Rosenfeld sau Iolanda Covaci.
Scenografia modernă, echilibrată, este semnată Clara Labancz, muzica originală a căzut în responsabilitatea lui Mircea Florian iar ca asistent al regiei artistice îl regăsim pe sus-menţionatul Andrei Munteanu.
Trece şi week-end-ul descris în postarea anterioară şi ajungem pe un ger pătrunzător în incinta Palatului Parlamentului, mai precis în aripa E acolo unde puteţi găsi şi voi Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Tragem un pic cu ochiul la superbele fotografii premiate de Banca Central Europeană (vă invit de altfel să veniţi mâine seară, joi, 28 ianuarie 2010, să asistaţi la vernisarea expoziţiei) şi urcăm la MNAC Auditoriu la etajul 4. Acolo asistăm mai întâi la o conversaţie uşor minimalistă între Dan Alexe (autorul român stabilit in Belgia) şi Ruxandra Balaci (managerul artistic al MNAC) din care aflăm de ce vom putea viziona aceasta "tragicomedie documentară" timp de o lună în sistem loop la mnac: la Paris este trendy să examinezi religiile dintr-un punct de vedere mai ales nereligios, autorul este un ultraateu autodeclarat care se simte inspirat de conflictele din interiorul "religiilor abrahamiene" - cearta dintre doi conducători sufi fiind primul element al doritului triptic. Al treilea episod (in making) este disputa înte două comunităţi de pe muntele Athos.
Noi am fost invitaţi la episodul 2, "Cabala la Kabul" (87 minute, Belgia 2007), film premiat la Paris, capitala antisemitismului european prin tradiţie (vezi şi citatele din Liberation sau Le Libre Cinema). Dan Alexe a trăit trei ani în Afghanistan aşa că filmul e vorbit in panjabi şi ne introduce în evul mediu lăsat de studenţii talibani după alungarea acestora din Kabul.
Întregul documentar se ocupă de cearta incontinuă între ultimii doi evrei din Afghanistan, o râcă tradiţional-ovreiască, diurnă şi aici aproape, pe Dâmboviţa. Bătrânul mullah Isaac trăieşte simplu, e un mic şaman al musulmanilor afghani si pakistanezi, se ceartă non-stop cu Zebulon, evreul afacerist care vinde musulmanilor vinul de stafide preparat in beciul vechii sinagogi din Kabul. Merită să vedeţi acest documentar, mai ales cei sforaitor elitişti si mari sfătuitori pe care nu-i vedem cu lunile pe la sinagoga, măcar pentru a trăi alături de Isaac şi Zebulon şabaturile, tăiatul cuşer învăţat la "mullahul de la sinagoga din Taşkent" şi alte asemenea. Singura critică, din păcate extrem de majoră, dincolo de orice realism dorit sau nu, este imaginea lui Isaac plecând în sicriul zincat spre Israel via Taşkent.
Aşa că merită drumul până la MNAC, filmul rulând non-stop miercuri-duminică între 10.00 şi 18.00 până pe 26 februarie 2010.
